Cursul, orientat practic în asistarea persoanelor cu nevoi speciale, este un program de formare de lungă durată, derulat pe o perioadă de 12 zile de formare teoretică, acreditat european și finalizat cu diplomă de absolvire oferită de Universitatea de Științe Aplicate din Vorarlberg, Austria.


Conținutul cursului se bazează pe standarde științifice moderne din domeniul psihosocial și este dezvoltat în colaborare cu profesioniști practicieni și lectori în pedagogie socială și curativă de la instituții de profil din Elveția și Austria. 


Orientarea practică a cursului este una dintre caracteristicile de bază, pornind de la un cadru teoretic de înțelegere a contextelor de dezvoltare ale persoanelor cu nevoi speciale, completate de intervenții individualizate în funcție de cazuistica specifică.

Cui se adresează?

Profesioniștilor care lucrează cu copii, tineri sau adulți cu nevoi speciale din categoria dizabilităților cognitive și intelectuale: întârzieri în dezvoltare intelectuală, tulburări de spectru autist (TSA), sindrom Down, ADHD.



Criterii de eligibilitate:

• Minim 2 ani experiență în servicii sociale

• Diplomă sau certificat de formare în domeniul psiho-social sau conex

• Motivația de a crea impact în practica ta profesionala ta după finalizarea cursului

Ce vei învăța?

  • Identitatea și etica profesională în educația adresată persoanelor cu nevoi speciale

  • Construirea relațiilor și comunicarea eficientă

  • Etapele de dezvoltare și abordările senzoriale

  • Aplicarea practică în asistarea persoanelor cu nevoi speciale

  • Aspecte specifice (sexualitate, violență, depresie)

  • Tulburări și boli mintale

  • Tulburarea de spectru autist

  • Diagnostice duale și comorbiditate

  • Intervenții specifice și proceduri terapeutice

Beneficii

  • 10 credite europene (ECTS) și diplomă emisă de Universitatea de Științe Aplicate din Vorarlberg

  • Acces la rețeaua de profesioniști - Comunitatea CONCORDIA Academia

  • Diplomă de participare eliberată de CONCORDIA Academia

Certificare

Conținutul cursului se bazează pe standarde științifice europene din domeniul psiho-social și este dezvoltat în colaborare cu profesioniști practicieni și lectori în pedagogie socială și curativă de la instituții de profil din Elveția. Cadrul teoretic de înțelegere a contextelor de dezvoltare ale persoanelor cu nevoi speciale este completat de exemplificări ale intervențiilor individualizate pe cazuistică specifică.

Programul transferă 10 credite ECTS și oferă diplomă emisă de Universitatea de Științe Aplicate din Vorarlberg.



Calendar

Modul 1

21, 22, 23 octombrie

În prezență, București

Modul 2

9, 10 noiembrie 

În prezență, București

Modul 3

23, 24 noiembrie 

Online

Self learning 

Sesiuni individuale 

Platforma CONCORDIA Academia

Modul 4

9, 10, 11 decembrie (inclusiv examinare)

În prezență, București

  *Modulele vor avea integrate unități de învățare sub formă de studiu individual (self- learning), prin intermediul platformei e-learning CONCORDIA Academia.

Cum aplici?

Completează formularul online aici până la data de 12 octombrie 2026!

**CONCORDIA Academia își rezervă dreptul de a utiliza, dacă este cazul, criterii suplimentare în departajarea aplicațiilor, exclusiv legate de compatibilitatea candidatului cu cerințele profesionale.

Investiție și flexibilitate

Programul presupune o investiție de 920 lei/persoană (poate fi plătită în 2 rate), NU include prânzul.

Cazarea și transportul vor fi asigurate de către fiecare participant.


***Costul integral al cursului este susținut prin programul de burse CONCORDIA Academia. Taxa de curs este sub formă de contibuție din partea cursantului.

Formatori

Bernhard Gut

Profesor și psiholog clinician în domeniul sănătății și asistent social, Prof. Bernhard Gut deține multiple funcții la universități din Austria și Elveția, având o experiență în domeniul psiho-pedagogic și de formare de peste 25 de ani. Acesta predă la Universitatea de Științe Aplicate Ost St. Gallen, Universitatea de Medicină Innsbruck și este colaborator pedagogic la Schloss Hofen Vorarlberg Austria, în cadrul Universității de Științe Aplicate Vorarlberg. De asemenea, în cadrul CONCORDIA Academia este coordonatorul științific a 3 programe de formare de lungă durată certificate european.

Volker Ermuth

Pedagog social și formator în cadrul a două școli profesionale superioare din Lausanne și Dornach (Elveția), are o experiență de peste 25 de ani în lucrul cu persoanele cu nevoi speciale și TSA în toate etapele de vârstă și mediile de învățare (școala specială, școala normală, cămin, atelier). Co-fondator al Centrului de Sociopedagogie Pantelimon, București și fost membru în consiliul director al Fundației Clair-Val Elveția.

Nicoleta Mariana Orlea

Trainer și consultant cu o experiență vastă în comunicare. În calitate de membru al echipei de management al Autism Voice, coordoneaza numeroase proiecte de impact și campanii sociale. obținând rezultate notabile în atragerea de sponsorizări și promovarea cauzelor umanitare și de incluziune. Nicoleta este certificată în Psihologia Filantropică și a obținut titlul de Workplace Inclusion Champion în cadrul Carta Diversității din România, evidențiind angajamentul său față de diversitate, echitate și incluziune în mediul profesional. De asemenea, este Proffesional Fellow al Departamentului de stat al SUA, axat pe organizare comunitară, politici publice și advocacy pentru sănătatea mintală.

Mariana Armean

25 de ani de expertiză în sănătate mintală, psiholog clinician și psihoterapeut cu drept de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor din România, formare în Psihoterapia Cognitiv Comportamentală, certificată în Terapia Schemelor de către International Society of Schema Therapy. Trainer internațional cu peste 200 de participanți din Austria, Portugalia, Republica Moldova, România. Este autorizată ca Trainer în România de peste 10 ani și Trainer în servicii sociale și al psihiatriei comunitare de către University of Applied Sciences, Dornbirn, Austria.

Persoană de contact

Persoana de contact pentru mai multe detalii sau întrebări este Magda Ilie, Manager Produs

Email: [email protected]

Telefon:  0726 374 993